Filmul e bun, ok de văzut,
pro:
– are multe perioade când se ține exact de carte
– nu cade nici în tentația filme cu supereroi, nici în game-ificare. Se păstrează oarecum suspansul pentru ce va urma
contra:
– taie mult din carte, zonele subtile (care au ținut Odiseea în picioare, în top mii de ani) sunt omise; făcut pentru public average, evident.
– bagă greci negri(Elena si Clitemnestra), greci chinezi (trage unul la văsle dar îl înghite la un moment dat un nu știu ce monstru)

– nu sunt zei. Stau pitiți, mai iese timid Atena să compătimească, fără coif, fără lance, fără aură.
– Matt Damon (mie nu-mi place oricum tipul) dar și aici e nepotrivit, o căciulă prea mare pentru el.  Zendaia bondoacă nepotrivită pentru Atena, Penelopa (Annie Hataway) se străduiește, suferă, fără profunzimile unei așteptări de 20 de ani. Singura care pare de acolo ar fi Charlize Teron, Calipso. Dar și ea poartă o inadecvare pentru că rolul de zeiță care îl ține captiv ștergându-i identitatea în schimbul nemuririi se transformă în medic psiholog care încearcă recuperarea pacientului din șocurile posttraumatice. Menelaus e un fel de Andrew Tate chel cu mușchi și barbă, care a reușit să readucă femeile rătăcitoare înapoi în vizuină. Cred că rolurile s-au atribuit fără legătură cu personajele, ci doar cu ratingul care poate fi câștigat.
– sumarizând cons-urile de mai sus, filmul e un produs. Americanizat.
– mesaje subliminale simple: e bine să te duci la oaste, nu să chiulești, e bine să nu trădezi, că altfel te papă zeii.

Cine iubește Odiseea nu are să o regăsească aici. Cui ii place Nolan, găsește ce îi trebuie.

Alte filme:
Locul I: pentru cei care vor Odiseea transpusă în film, e un serial franțuzesc de 8 episoade (1968). Youtube. Bekim Fehmiu, Irene Papas e aici Penelopa – rol perfect. Pentru cunoscători.
Locul II: Mai există un film cu Armand Assante (1997), în care finalul este făcut cu toate subtilitățile din carte: revederea cu Penelopa ajunge la nivelul cărții.
Aici avem o Isabella Rossellini nereușită în rol de Atena, dar și o Irene Papas din nou – Anticlea aici, mama lui Ulise. Regizorul nu a mai reusit să le ridice peste valorile lor naturale.

În Odiseea lui Nolan: NU exista Anticlea, NU există Nausicaa, NU există pilda măslinului, la final, care e cheie de boltă a întregii cărți. Odiseea lui Nolan nu intră în clasamente pentru transpunerea cinematografică a cărții, din păcate. E vândut succesului pe moment, scopul fiind o aducere efemeră a personajului în ochiul publicului (american) de azi. Dar dacă îl aduci fără să mai conțină nici un mesaj, ce drq ai făcut?

Pentru grecul antic o femeie blondă era o femeie frumoasă.
Pentru grecul antic o zeiță era o femeie mare. Înaltă, clădită.
Erau stereotipuri. În urmă cu 3000 de ani.
Să faci frumusețea emblematică neagră și sa faci zeița scundă și rotundă e și prostie și puțină desconsiderare complexată americană față de rădăcina fabuloasă a culturii europene.

Loading